Compusii activi continuti de arnica sunt de uleiurile volatile, carotenoizi, flavornoizi si alcoolul triterpenic. Radacinile sale contin ulei volatil (0.5 – 1.5 %), acid caffeic, inulina, timolul si zaharoza. Florile de arnica sunt bogate in ulei esential, flavonoide, carotenoizi, acizi organici, taninuri, fitosteroli, acizi organici, dar si saruri minerale si vitaminele B1, B2, C si E.
Se folosesc florile, foarte rar planta intreaga. Arnica preparata ca ceai se foloseste cu succes ca tonifiant in cazurile de slabiciune cardiaca, stimuland bine circulatia sagvina a inimii si a creierului. Ceaiul de arnica se foloseste si pentru gargara in cazurile de laringita sau raguseala. Insa cea mai importanta utilizare este cea de tinctura de arnica, ca remediu universal pentru tratamentul loviturilor, echimozelor si hematoamelor. Aplicarea externa a plantei are un efect aproape miraculos in disparitia echimoze, a tunefierilor, a luxatiilor si entorselor.
Arnica are proprietati antiseptice, antiinflamatoare, antibacteriene, decongestive si antifungice. De asemenea, stimuleaza formarea tesuturilor granulare si, astfel, accelereaza procesul de vindecare. Aceasta elimina micro-organisme si impiedica multiplicarea bacteriilor si ciupercilor patogene. Antiinflamator, antiseptic, cicatrizant.
Administrare:
Uz intern: antibiotic puternic, antidepresiv, antifebril, antiinfectios urinar si respirator , antisclerozant cerebral, diuretic si hipotensiv, imunostimulent general, tonic cardiac si nervos, vasodilatator coronarian.
Uz extern: antiseptic si cicatrizant puternic, balsamic, avorizeaza consolidarea ligamentelor si a oaselor, rubefiant mediu (activeaza local circulatia sanguina).
Mod de preparare:
Ceai de arnica se obtine din 5 g flori amestecate in 100 ml apa clocotita ceaiul este folosit sub forma de gargara, in combaterea laringitei si vindecarea raguselii. O infuzie cu aceeasi concentratie,administrata cite 500 ml in 48 de ore, poate fi utilizata ca stimulent al sistemului nervos.