Conţinut şi proprietăţi terapeutice
Proprietăţile vindecătoare ale teiului sînt cunoscute încă din vechime, cînd se foloseau în scopuri medicinale coaja, frunzele şi seva, iar mai tîrziu au început să fie întrebuinţate şi florile. Acestea conţin substanţe mucilaginoase, saponozide, o cantitate mică de ulei volatil, flavonoide, gume, tanin, zahăr, colină şi acetilcolină şi vitamina C. În uleiul volatil se găseşte un alcool alifatic – farnesolul – care imprimă florilor de tei mirosul plăcut caracteristic.
Florile de tei au efecte favorabile într-o multitudine de afecţiuni maladive. Principalele proprietăţi terapeutice, care ridică valoarea medicinală a acestor flori sînt: neurosedative şi antispastice, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, decongestive, spasmolitice, hipotensive (reglează tensiunea arterială) şi diaforetice.
Utilizare internă
În primul rînd, ceaiul din flori de tei este indidicat în afecţiunile pulmonare, respectiv stări gripale (stimulează transpiraţia şi ajută la scăderea febrei), tuse cronică şi convulsivă, răceli, bronşite (datorită mucilagiilor, reduc inflamaţia la nivelul căilor respiratorii şi ajută la eliminarea secreţiilor bronhice), astm bronşic, catar pulmonar.
Urmează afecţiunile sistemului nervos cu stări de nervozitate, tensiune psihică, isterie, oboseală, emotivitate, depresie psihică şi anxietate, agitaţie nocturnă, iritabilitate, insomnii, ameţeli, migrene, dureri de cap, pînă la alergii, prurit, epilepsie şi boala Parkinson.
Pentru persoanele cu insomnii şi hiperexcitabilitate nervoasă se aduc în dormitor cîteva ramuri înflorite de tei sau se umple perna cu flori de tei, asigurîndu-se un somn liniştit şi odihnitor. Înainte de culcare este indicat să se ia o lingură cu macerat din flori de tei în miere de albine, care ajută la echilibrarea stării nervoase, astfel că, în ziua următoare, se va asigura o dozare conştientă a eforturilor fizice şi intelectuale.
Ceaiul de tei este nelipsit din tratamentul bolilor cardiovasculare, mai ales în hipertensiune arterială, palpitaţii şi extrasistole; prin efectul de fluidizare a sîngelui, acţionează benefic în ateroscleroza coronariană şi în circulaţia periferică (flebite, tromboze, embolii).
Infuzia din flori de tei este foarte utilă şi în afecţiunile digestive: colecistite, dischinezie biliară, indigestii, tonifierea stomacului, constipaţii, intoxicaţii şi hemoroizi. Asociate cu muşeţel şi mentă, florile de tei uşurează digestia şi tonifică mucoasa gastrică.
La persoanele sănătoase, florile de tei argintiu sînt preferate ca aliment, preparînd un ceai aromat şi plăcut la gust, înlocuind, parţial, atît ceaiul chinezesc, cît şi alte produse aromatice de import.
Intern, planta se utilizează sub formă de infuzie: o linguriţă de flori la 200 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 5-10 minute şi se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, îndulcite cu miere de albine. Pentru efectul sedativ, se bea o cană cu o jumătate de oră înainte de culcare. Florile de tei intră în compoziţia ceaiului calmant, a celui împotriva tulburărilor cardiace, ceaiului pectoral 2, a ceaiului sudorific şi la prepararea apei de tei. O cura obişnuită durează între 6 şi 8 săptămîni.
Utilizări externe
Datorită acţiunii sedative şi decongestive, florile de tei sînt folosite sub formă de băi pentru liniştirea copiilor nervoşi şi bolnavilor de tuse convulsivă. Pentru băi, se prepară o infuzie din 600 g de produs uscat la 3,5 l de apă clocotită. După strecurare, lichidul rezultat se amestecă în apa din cadă, care trebuie să aibă temperatura de 36°C. Se stă în cadă 20-25 min.
Ceaiul de flori de tei, la care se adaugă bicarbonat de sodiu, este utilizat sub formă de gargară în inflamaţii ale amigdalelor. Se face infuzie din 25 g de flori la 250 ml apă clocotită, la care se adaugă 5 g de bicarbonat. Gargara se face cu ceaiul cald.
Se pot folosi comprese înmuiate în ceai de tei pentru combaterea cearcănelor, ţinîndu-se pe ochi timp de 15-20 minute.