Specie caracteristică pentru fâneţe şi paşuni umede din zona montana şi subalpina. Specie înaltă de 20- 60 cm, cu o rozetă de frunze bazale şi câteva frunze tulpinale. Se caracterizeaza printr-o inflorescenţă terminală, de culoare galbenă, însoţită de două inflorescenţe laterale situate sub cea terminală. In scopuri medicinale se recoltează numai inflorescenţa terminala. Planta fiind din ce în ce mai rara în flora noastra spontană, se recomandă reinsamantarea toamna în locurile unde s-au recoltat.
Compoziţie chimică
Arnica conţin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei şi dihydrohenelaninei, flavonoide — în special izoquercitrină, luteolin-7-glicozid şi astragalină, ulei esenţial conţinând tymol şi derivaţii acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic şi cafeic, precum şi cumarine.
Farmacologie
Preparatele pe bază de Arnică aplicate local au acţiune antiinflamatoare, analgezice şi antiseptică. Henelanina are actiune imunostimulantă.
Recomandări
— extern — sub formă de tinctură diluatâ cu apâ, pentru efectele cicatriezante şi antiinflamatoare;
— intem — în doze mici, moderează activitatea centrilor nervoşi superiori, având efecte antialgice şi sedative.
Mod de preparare şi administrare
Tinctura se prepară din 10 g inflorescenţe uscate la 100 ml alcool dc 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.
— extern se aplică direct pe răni cu suprafaţa mica, iar diluată 1:1 cu apă fiartâ şi răcită sub formă de comprese;
— intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât şi în spasmele arteriale şi arterosclcroză.
Contraindicaţii
In dozele menţionate nu prezintă contraindicaţii şi nici reacţii adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule şi dermatite. In doze mai mari, devine toxica; iar în doze şi mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plagi deschise care au suprafata mai mare de 3-4 cm2. în acest caz, se poate aplica diluata sub formă de comprese.
